Regulament Intern:
În calitate de Proprietari, dorim să aveți o ședere placută în Hotelul nostru, asigurându-vă că ne vom strădui ca toate serviciile oferite sa fie la nivelul cerintelor dumneavoastră. Regulamentul de ordine interioara si normele de comportament prezentate mai jos au rolul de a stabili premizele funcționării Hotelului Buchenland în condiții civilizate și conform normelor legale. Prezentul regulament are ca obiectiv stabilirea conditiilor de sedere a turistilor în incinta hotelului. El se aplica tuturor turistilor, care îl accepta prin însusi faptul cazării lor în hotel si trebuie să i se conformeze fără limite sau rezerve. Din momentul preluării cartelei de la receptie, turistul raspunde pentru camera în care se cazează.
Oaspetii trebuie:
- să nu deterioreze amenajarea sau obiectele din dotarea hotelului, în caz contrar aceștia datorează hotelului suma egala cu valoarea amenajării / obiectului deteriorat si manopera aferentă;
- să nu preia la plecare vreun obiect din dotarea Hotelului Buchenland; să pastreze linistea astfel încat sa nu deranjeze alți turisti în intervalul orar 23 – 08;
- să nu folosească prosoapele sau lenjeria pentru: șters părul vopsit, pentru demachiat, curățat încălțămintea, geamantanele, pardoseala etc. Prosoapele se vor folosi pentru uz corporal. Daca vor fi identificate prosoape sau lenjerie deteriorate de utilizarea necorespunzatoare a turistului, acestea se vor imputa ca daună și se vor achita de către turistul răspunzator. In caz contrar, Hotelul isi rezervă dreptul de a anula rezervarea camerei turistului și a face evacuarea acestuia fără restituirea contravalorii serviciilor achitate.
- să nu intre fără permisiunea Hotelului în alte camere sau în spațiile destinate doar personalului Hotelului;
- să nu lase copii nesupravegheați în niciunul dintre spațiile Hotelului; orice accident produs ca urmare a nesupravegherii copiilor în incinta Hotelului Buchenland, nu este responsabilitatea noastra ci a persoanelor care insotesc copiii și sunt însărcinate de supravegherea acestora;
- să anunțe cât de repede posibil orice defectiune a aparatelor sau instalatiilor din dotarea Hotelului;
Reguli de respectat:
- Sunt interzise prepararea alimentelor și consumul acestora în cameră.
- Este interzis accesul in hotel cu consumatori electrici: reșouri, radiatoare, fIerbătoare.
- Este interzis fumatul în camera si în celelalte spatii ale Hotelului Buchenland, cu exceptia spațiilor special amenajate din incinta hotelului, a teraselor și a grădinii.
- Fumatul este permis in balconul camerei.
- Se interzice cu desăvârșire introducerea în Hotel de armament, arme albe sau substanțe lacrimogene.
- Conform legislației române, consumul sau comercializarea de substanțe halucinogene sau psihotrope este interzis și se pedepsește !
- Nu aruncati în WC obiecte care ar putea conduce la avarierea stației de colectare a rezidurilor;
- Turist / Oaspete este orice persoană cazată sau care beneficiază de orice serviciu al Hotelului Buchenland.
- Pentru orice distrugere sau avariere a bunurilor sau nerespectarea normelor de curațenie și liniste se vor lua măsuri în consecință și se vor achita sumele aferente reparării daunelor produse.
- Acest regulament vine în întampinarea asteptărilor turistilor / oaspetilor nostri.
- În cazul nerespectării lui, ne rezervăm dreptul interzicerii accesului în incinta Hotelului sau evacuarea din Hotel a turiștilor in cauză.
Vă mulțumim pentru întelegere și vă dorim un sejur cât mai plăcut !